ALDE Botosani recruteaza pe banda rulanta viitori primari de comune!

Intr-o conferinta de presa desfasurata ieri la sediul din Centrul Vechi al partidului, Florin Turcanu, presedintele cu delegatie de la ALDE Botosani a prezentat noi candidati de primarii. Printre acestia s-a aflat si primarul de la Romanesti care a plecat din PSD, orientandu-se spre o politica mai de dreapta.

Dumitru Buzoianu, ultimul plecat din PSD a declarat ca a optat sa-i parareasca pe social democrati din cauza faptului ca timp de 4 ani nu a beneficat de nici un sprijin in ceea ce priveste investiile in comuna. El ii acuza pe cei din partidul Doinei Federovici de populism si demagogie:

Când am aderat la PSD şi mi s-a propus funcţia de primar, am avut nişte cerinţe care erau necesare unei comune. Mi s-a promis că toate proiectele pe care le-am propus eu vor fi susţinute. În final, mi s-a aprobat o singură grădiniţă. Alte proiecte, respectiv asfaltarea a cinci kilometri de drum comunal şi o sală de sport, nu mi s-au aprobat. Asta a fost determinarea să iau alte opţiuni, respectiv să mă înscriu în ALDE

Pe langa Dumitru Buzoianu, la conferinta de presa au participat alti sapte candidati la diverse primarii din judet.

Despre acestia, presedintele delegat al ALDE Botosani, Florin Turcanu a declarat:

ALDE pune foarte mare pret pe experianta si expertiza. Sunt cele doua criterii la care ne uitam. Toti cei de aici au reale sanse de a ajunge primari pentru ca au studii si au demonstrat ca pot reusi in viata in diverse domenii. Marea parte au si experienta in administratia publica locala, asa incat eu cred ca vor face o figura frumoasa la alegeri„.

Turcanu a mai declarat ca va continua sa recruteze primari de la PSD in masura in care acestia au demonstrat ca pot face lucruri bune pentru comunitatile pe care le-au condus.

de |2020-01-24T08:24:00+02:0024 ianuarie 2020|Politica, TOP NEWS|

Leave A Comment