Se schimbă buletinele! Noile cărţi de identitate vor fi şi carduri de sănătate

Toată toată lumea va fi obligată să aibă carte de identitate, de la vârsta de 12 ani, iar noul act va arăta ca un card bancar și va include un cip.

Un regulament al Uniunii Europene (UE) obligă autoritățile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță în acest sens.

Mărimea va fi cea a unui card bancar, va ține loc și de card de sănătate – adică va avea o cheie criptografică cu ajutorul căruia ne putem loga în sistemul de sănătate. Apoi, în premieră, va fi un buletin cu cip – va include o imagine facială și două amprente. De anul viitor, dacă va fi pregătită platforma ca buletinele să fie eliberate, va fi obligatoriu ca toată lumea să aibă carte de identitate de la 12 ani.

O asemenea carte cu aceste elemente de securitate există în alte țări, de exemplu Belgia sau Germania. Acest card electronic de identitate va permite autentificarea în sistemele administraţiei publice din România, atât centrale cât şi locale, astfel încât ceatăţeanul, indiferent de locul în care se află, în sensul în care intenţionăm să eliberăm aceste cărţi electronice şi pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, astfel încât, de la distanţă, aceştia să poată să interacţioneze cu administraţia din România şi să solicite prestarea de servicii.

de |2020-01-20T09:52:55+02:0020 ianuarie 2020|TOP NEWS|

Leave A Comment