GHINION! Fundașul Andrei Miron pierde 10.000 de euro dacă se transferă la FCSB

Andrei Miron, fundașul central al lui FC Botoșani, a fost zilele trecute la palat la Gigi Becali, acolo unde s-a înțeles cu patronul roș-albaștrilor pentru un transfer la FCSB. Fundașul central nu l-a putut convinge și pe Valeriu iftime să îl lase încă de acum să plece sub comanda lui Bogdan Vintilă.

Valeriu Iftime dorește să îl mai țină pe Miron încă trei meciuri la FC Botoșani pentru ca echipa pregătită de Marius Croitoru să aibă șanse reale de a prinde play-off-ul. În acest moment FC Botoșani se află pe locul 7 în clasament, 33 de puncte, la două puncte în spatele celor de la Viitorul, locul 6, 35 de puncte.

Valeriu iftime a mărturisit pentru PROSPORT că are mare încredere în Miron și acesta îi va ajuta pe cei de la FC Botoșani să se califice în play-off.

Am discutat joi cu Miron, iar băiatul a înțeles că avem mare nevoie de el pentru următoarele trei meciuri. El m-a întrebat dacă își va mai primi salariile pe decembrie și ianuarie de la mine, plus prima de calificare în play-off, dacă FC Botoșani va realiza acest obiectiv. I-am spus că salariile pe decembrie și ianuarie le va încasa de la Botoșani, dar nu îi pot da prima pentru calificare în play-off dacă pleacă acum de la noi. Băieții au nevoie de ajutorul lui Miron în următoarele trei meciuri, iar eu nu îl pot arunca direct în luptă pe Șeroni. Miron a înțeles și mi-a promis că pleacă cu echipa vineri la București, iar sâmbătă va pleca cu delegația lui Botoșani în Antalya. Acolo mă voi duce și eu joia viitoare. I-am spus lui Miron că îi voi îmâna personal prima de calificare în play-off dacă noi vom ajunge între primele șase echipe din Liga 1″, a declata Valeriu Iftime. 

Miron va încasa 10.000 de euro primă de calificare în play-off dacă FC Botoșani va realiza acest obiectiv.

de |2020-01-11T17:08:26+02:0011 ianuarie 2020|TOP NEWS|

Leave A Comment