160 de ani de AT Laurian!

Valuri de emotii la salbatoarea Colegiului AT Laurian! 160 de ani de la infiintarea liceului au fost celebrati ieri in prezenta autoritatilor locale, a profesorilor, fostilor profesori, fostilor elevi si a actualilor elevei. A fost invitata si a participat si Raluca Turcan, fosta eleva a liceului in prezent viceprim ministru.

Manifestările au debutat cu actiunea „Familia Laurianului în sărbătoare”, găzduită de Aula Magna. Vicepremierul Raluca Turcan, fost elevă a colegiului, fiica lui Dumitru Tatarcan, fostul director al Colegiului, Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Toma, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, primarul Cătălin Flutur, viceprimarii Cosmin Andrei şi Marian Murariu, directori de licee, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, foşti elevi şi profesori ai colegiului au răspuns invitaţiei lansate de actuala conducere a unităţii.  Musafirii au fost primiţi de actualii elevi de la Laurian în mod tradiţional cu pâine şi sare.

Debutul acţiunii a fost al membrilor Trupei de teatru „Katharsis”, după care corul „Lauriana” a intonat Imnul Naţional al României, Imnul Uniunii Europene şi Imnul colegiului (versuri eleva Anamaria Rusu şi profesor Alina Diana Rusu, adaptare muzicală Teofan Dascălu). O scurtă istorie a Laurianului a fost prezentată de Membrii Trupei  „Drama Club” au prezentat un scurt moment cu istoria a ceea ce a însemnat Colegiul Laurian în cei 160 de ani de activitat. Mihaela Prăjinariu, directorul Colegiului a fost cea care a luat cuvântul şi a prezentat în câteva cuvinte ce înseamnă unitatea şcolară în învăţământul botoşănean.

A luat apoi cuvântul Raluca Turcan care nu şi-a putut stăpâni lacrimile de emoţiile:

“Sunt un Laurian, da. Am fost Raluca Tatarcan, am schimbat doar câteva litere și acum sunt Turcan și am ales să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru că oamenii au câteva cărți de vizită în viață. Și una din cărțile mele de vizită este Laurianul. Și pentru că port această carte de vizită, vă mulțumesc. Aș fi venit astăzi chiar dacă nu aș fi fost în funcția pe care o am, am răspuns de fiecare dată când am putut invitațiilor de a fi alături de liceu, de profesori, de elevi și astăzi am aici lângă mine foști profesori, actuali colegi și viitori parteneri zic eu, îi îmbrățișez pe elevii acestei unități “.

Vizibil emoţionat a luat cuvântul primarul Cătălin Flutur un fost elev al Laurian-ului, un fost părinte de elevi ai Colegiului Laurian şi speră un viitor bunic al unităţii botoşănene. Acesta, adresandu-se elevilor liceului le-a spus doar atat:

„Sunteti cool!”

Manifestarile dedicate celor 160 de functionare a colegiului AT Laurian vor continua astazi si maine si se vor incheia cu un dineu festiv.

 

 

de |2019-11-29T07:33:39+02:0029 noiembrie 2019|TOP NEWS|

Leave A Comment