Hai la Coloract! Cros caritabil organizat de Interact Botoșani

Interact Club Botoșani, împreună cu Rotary Club Botoșani, te invită să alergi în cel mai colorat cros al toamnei! Iar pentru ca bucuria să fie maximă, vino împreună cu prietenii!

,,Coloract” este un maraton caritabil ajuns, iată, la cea de-a treia ediție. Tot profitul câștigat din acest eveniment va fi direcționat către 20 de copii cu o situație precară, pentru a le asigura cele necesare începerii unui nou an școlar.

SÂMBĂTĂ, 7 SEPTEMBRIE, LA ORA 10, NE ÎNTÂLNIM ÎN FAȚA SĂLII POLIVALENTE „ELISABETA LIPĂ” DIN BOTOȘANI!

Traseul de 2,5 km începe în fața Sălii Polivalente, continuă pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, apoi se schimbă direcția spre stânga, prin fața Liceului „A.T.Laurian”. Se intră pe strada Cuza Vodă, apoi traseul duce prin fața „Facefood” și se încheie în fața Primăriei Botoșani. Aici va avea loc bătaia cu prafuri colorate!

Bineînțeles că există și premii pentru primii finaliști! Premiile sunt în valoare de 1200 de lei, însă partea importantă este distracția, mișcarea și celebrarea intrării într-un anotimp mai colora(c)t!

Prețul de înscriere este de 25 de lei și include: participarea la cros, un tricou cu sigla evenimentului “Coloract” (mărimi S, M, L), 150 de grame de praf colorat de persoană și intrarea la after-party (care va avea loc seara, în GRAND IRISH PUB).

Înscrierile încep de pe 2 septembrie și se vor putea face zilnic, între orele 12.00-15.00, până pe 6 septembrie!
Pentru aceasta, va tebui să vă prezentați personal, în Uvertura Mall-parter.
LOCURILE SUNT LIMITATE. Sunt doar 200 de locuri, pentru atribuirea cărora respectăm principiul „Primul venit, primul servit!”

Prafurile nu sunt toxice și nu pătează! Sunt făcute manual – de către membrii Interact Botoșani – din ingrediente alimentare.

Urmăriți-ne pe pagina noastră de facebook și pe pagina de instagram (@interactbotosani), pentru a fi la curent cu toate detaliile legate de organizarea și desfășurarea evenimentului (și nu numai)! #InteractBotosani #RotaryClubBotosani #evenimentInteractBotosani

de |2019-09-07T09:34:49+00:006 septembrie 2019|TOP NEWS, Uncategorized|

Leave A Comment