Scoala incepe pe 9 septembrie! Vezi cand sunt vacantele!

Școala începe în data de 9 septembrie. Decizia a fost anunțată de Ministerul Educației într-un comunicat de presă, în urmă cu puțin timp. Astfel, structura anului școlar 2019-2020 rămâne neschimbată, după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut ca elevii să se întoarcă o săptămână mai târziu, pe 16 septembrie arata site-ul edupedu.ro

„În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educației Naționale, de a stabili data începerii noului an școlar prin consultarea tuturor părților implicate, ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie”, se arată în comunicat.

Reprezentanții ministerului a adăugat că decizia a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate cu partenerii de dialog social.

Astfel, structura anului școlar cuprinde semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

  •  vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020);
  •  vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020);
  •  vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor intra în vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

De asemenea, pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri, se mai arată în comunicatul ministerului.

Decizia ministrului interimar al Educației, Daniel Breaz, vine după ce oficialii din Educație și din Guvern au aruncat tot sistemul în confuzie. Premierul Viorica Dăncilă a cerut, în ședința de Guvern de pe 31 iulie, ca data începerii anului școlar să fie mutată de pe 9, pe 16 septembrie. Reprezentanții elevilor și părinților au reacționat imediat criticând acțiunea premierului de a cere mutarea începului de an școlar cu o lună înainte.

La rândul lor, reprezentanții hotelierilor au declarat pentru Edupedu.ro că nu ei ar fi fost cei care i-au cerut premierului ca data să fie mutată, deși nu ar fi împotrivă ca școala să înceapă pe 16 septembrie. De altfel, ei au înaintat și o cerere oficială pentru ca structura anului școlar 2020-2021 să înceapă pe 15 septembrie.

de |2019-08-09T08:50:57+00:009 august 2019|TOP NEWS|

Leave A Comment