Incredibil! Viceprimarul Andrei vrea ca apartamentele din fondul locativ sa fie mai scumpe!

Potrivit viceprimarului Cosmin Andrei, societatea Locativa a vandut apartamente de 70 metri patrati din Centrul Vechi la sume extrem de mici, chiar și la 10.000 de euro fara a se avea și acceptul Consiliului Local. Acesta a facut aceasta dezvaluire in sedinta de luni a Consiliului Local:

Am văzut contracte de vânzare – cumpărare care m-au șocat. Locativa a vândut apartamente în Centrul Istoric, fără să aibă capacitatea să vândă. Deși, Locativa a primit doar gestiunea spațiilor din Centrul Istoric, apartamente  de 70 mp s-au vândut cu 10.000 de euro. Cred că este cel mai grav lucru pe care l-am întâlnit de când activez în Primăria municipiului Botoșani. Nu știu câte spații s-au vândut în Centrul Istoric și în alte zone ale municipiului și consider că ar fi trebuit întrebat Consiliul Local

Dealtfel acesta a si propus si obtinut in sedinta modificarea regulamentului de vanzare astfel orice astfel de acvtiune sa capete acceptul Consiliului Local unde PSD este majoritar.

In replica, directorul SC Locativa, Florin Gornea declara ca aceste apartamente care s-au vandut si la care face referire Cosmin Andrei, s-au vandut cu respectarea legii:

Contactul de gestiune stipuleaza ca SC Locativa, ca administrator, poate vinde apartamente si fara sa ceara voie de la Consiliul Local. Domnul Cosmin Andrei vorbeste pe langa, in necunostinta de cauza. Tranzactiile au fost analizate de Curtea de Conturi si nu s-a gasit nici o neregula. Au fost solicitatea avize, dar nu de la Consiliul Local. Legea spune ca trebuie sa cerem avize si le avem de la Primarie, Prefectura si Consiliul Judetean iar acolo unde este cazul de la Inspectoratul pentru Cultura”. 

In ceea ce priveste pretul, Gornea afirma ca el a fost calculat tot cum spune legea, in baza unui algoritm fixat de statul roman. Practic nu Locativa face preturile de vanzare ci legea iar aceasta tine cont de vechine si de gradul de uzura a apartamentelor:

Daca domnul viceprimar doreste la le vanda cu mai multi bani e treaba lui insa noi calculam pretul dupa lege, asa cum facem si cu locuintele ANL care vor fi scoase la vanzare. Voi prezenta luni toate actele la care face referire Cosmin Andrei pentru a vedea toata lumea ca sunt in regula”. 

de |2019-08-01T06:42:10+02:001 august 2019|TOP NEWS|

Leave A Comment