NESIMŢIRE DE NEIMAGINAT! Un consilier PNL pare ca şi-a făcut nevoile pe statuia poetului nepereche din Piaţa Revoluţiei (FOTO-VIDEO)

Aşa ceva nu s-a mai văzut de când lumea în politica locală! Consilierul municipal liberal Mihai Ştefan a tulburat desfăşurarea unui eveniment caritabil dedicat persoanelor cu dizabilităţi printr-un gest de neconceput.

Beat criţă, în plină desfăşurare a crosului persoanelor cu dizabilităţi  alesul s-a dus sub brăduţii de lângă statuia poetului Mihai Eminescu aflată în faţa teatrului şi şi-a făcut nevoile fără niciun fel de jenă, deşi de faţă erau zeci de copii şi femei.

Gestul politicianului este de neînţeles mai ales că la doi paşi de locul unde şi-a făcut nevoile în public se află primăria municipiului, un hotel şi câteva baruri, evident toate dotate cu toalete.

Şi de parcă nu ar fi fost de ajuns ce a făcut, după aceea a provocat şi un scandal,  luându-se de câţiva susţinători ai evenimentului caritabil printre care se regăseau şi importanţi membrii PSD. Mihai Ştefan nu s-a potolit decât după intervenţia jandarmilor care i-au cerut să părăsească imediat Piaţa Revoluţiei. Stefan s-a aratat revoltat de politizarea de catre PSD a evenimentului si era cat pe ce sa se ia harta cu deputatul Razvan Rotaru.

Persoanele cu dizabilitati si cei prezenti la eveniment au aplaudat pe jandarmii care l-au evacuat pe Mihai Stefan din Piata Revolutiei.

Deznodământ previzibil

Marţi dimineaţă, după ce s-a trezit din beţie, Mihai Ştefan a realizat ce a făcut şi a avut deminitatea să-şi dea demisia din funcţia de consilier municipal şi din toate funcţiile deţinute în PNL. De ruşine, fostul consilier nu mai răspunde nici la telefon. În schimb, gestul său a fost dezbătut pe larg în Biroul Politic Municipal al partidului. Acesta declara:

Eu m-am dus sa alerg la eveniment. M-am tras dupa un copac sa ma pregatesc, sa-mi trag pantalonii si sa ma aranjez. un nenorocit de jurnalist m-a fotografiat. Chiar i-am facut si cu mana. Dupa aia nu am mai alergat ca aia de la PSD glumeau pe seama mea ca cica o sa fac atac cerebral de la efort. Am vazut ca si grupul de whatsupp de la partid s-au ofuscat, mai ales vechii liberali. Am decis sa-i dau la dracu si sa imi dau demisia din tot. Nu ai cu cine face treaba acolo”. 

Costel Şoptică, preşedintele PNL Botoşani este insa de alta parere.

Este deplorabil ce a făcut. Practic nu am cuvinte să mai sun ceva. Şi-a dat demisia din toate funcţiile politice şi am înţeles că a demisionat şi din Consiliul Local.”

 

 

de |2019-05-14T21:28:34+00:0014 mai 2019|TOP NEWS|

Leave A Comment