Ministrul Educaţiei modifică din nou structura anului şcolar

Structura anului şcolat va fi modificată din nou.  Semestrul al II-lea ar urma sa înceapă imediat dupa vacanţa de iarnă, iar examenele care se desfăşoară vara ar urma să fie susţinute mai devreme. Ministrul Educaţiei consideră că vacanţa de iarnă de 3 săptămâni „este mult prea lungă”

„Dupa părerea mea, vacanţa aceasta este mult prea lungă. Sau, daca o facem la fel de lungă, să încercăm să închidem altfel semestrul. În aşa fel încât, după vacanţă, copilul să înceapă un alt semestru. Pentru că altfel îl zăpăcim. Trei saptamani stă acasă, a uitat, îl cheamă profesorul la şcoală încă trei săptămâni, îi încheie situaţia, copilul este încă nereconectat la programul de învăţământ după trei săptămâni de vacanţă”, a afirmat ministrul Educaţiei într-un interviu pe un post central de televiziune.

De asemenea, Andronescu a mai explicat că vrea şi ca examenele din vară să fie susţinute mai devreme, astfel încât şi profesorii să aibă vacanţă.   „Şi ne gândim să organizăm puţin diferit semestrele pentru clasele 1-12. Să aducem examenele din vară ceva mai devreme, evaluarea de la clasa a VIII-a şi examenul de Bacalaureat, să aibă şi profesorii vacanţă, că noi tot le cerem, le cerem, dar trebuie să le dam şi vacanţă”, a spus Ecaterina Andronescu.

Anul şcolar este fragmentat de vacanţele intersemestriale, lucru care poate fi schimbat astfel încât elevii să se întoarca la cursuri pe 7 sau 8 ianuarie faţă de 15 ianuarie, cum este în prezent. Practic, vom avea un semestru I mai scurt, un semestru II mai lung, dar fără vacanţe intersemestriale.

 

 

 

 

de |2019-01-22T17:24:18+00:0022 ianuarie 2019|TOP NEWS|

Leave A Comment