Depistat la volan fără permis, s-a prezentat drept altă persoană

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a fost depistat conducând un autoturism radiat din circulaţie şi pentru că nu avea permis de conducere valabil a declarat că este altă persoană.

 

În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Hilişeu Horia, județul Botoşani, un autovehicul marca Citroen, înmatriculat în Germania, la volanul căruia se afla un tânăr.

La control, acesta nu a putut prezenta niciun document, dar a declarat că este cetăţeanul român I.G., în vârstă de 23 de ani, domicilat pe raza judeţului Botoşani. În vederea stabilirii identităţii persoanei, colegii noştri au efectuat verificări specifice în urma cărora au stabilit faptul că acesta este cetățeanul român B.T., în vârstă de 28 de ani, domicilat pe raza judeţului Botoşani, iar autoturismul figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile germane.

Cu privire la cele constatate, conducătorul auto a declarat că a prezentat datele de identitate ale unui prieten, deoarece nu deţine permis de conducere.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fals privind identitatea.

Spune-ti parerea

ANUNŢ IMPORANT! Eltrans eliberează abonamente gratuite pentru pensionari

S.C. ELTRANS S.A. eliberează abonamente gratuite pentru pensionari,  pentru anul 2019.  Toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi la sediul [...]

Poliția și Parchetul investighează o posibilă crimă comisă într-un apartament din cartierul Primăverii

Scene șocante petrecute în noaptea de joi spre vineri într-un apartament din municipiul Botoșani. O femeie și un prieten al acesteia sunt [...]

FC Botoșani învinsă pe teren propriu de Poli Iași. Scor final: 1-2

FC Botoșani a fost învinsă, joi seară, de CSM Poli Iași în meciul de pe teren propriu din etapa a 18-a a Ligii 1. Echipa botoșăneană a [...]

COMUNICAT: Lansarea proiectului „Revitalizarea spaţiului urban din oraşul Flămânzi prin reconversia și refuncţionalizarea terenurilor și a spațiilor neutilizate şi degradate”

UAT OARASUL FLAMANZI, in calitate de beneficiar, anunta lansarea proiectului „Revitalizarea spaţiului urban din oraşul Flămânzi [...]

Prins beat la volan de către Poliția de Frontieră

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, aflați în exercitarea [...]

Botosaniul Cultural

botosaniul cultural

Botosani Cultural se adreseaza impatinitilor de arte frumoase. Aici veti putea citi recenzii, cronici, amanunte despre viata culturala a Botosaniului. Rublica se vrea a fi una interactiva, drept urmare orice isi poate posta creatiile…

EVENIMENT! Scriitorul Constantin Iftime isi lanseaza romanul „Copiii sălbatici”

Vineri 16 septembrie, la Botoșani, scriitorul Constantin Iftime va lansa romanul „Copiii sălbatici”, apărut în acest an la Editura [...]

Descoperire arheologică unicat pe malul Prutului

Arheologii botoşăneni, în colaborare cu specialişti din Iaşi şi Suceava, au făcut o descoperire unicat pentru arheologia românească. [...]

De apreciat! Ajutor de la Chisinau pentru un director de la Teatru greu incercat

In luna mai a anului 2015 s-a asternut tristete peste teatrul Mihai Eminescu. Directorul artistic, actorul si prietenul Volin Costin a suferit un [...]

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player