Roșii mai scumpe decât portocalele la Târgul Agroalimentar organizat in Piața Mare

La sugestia Guvernului PSD autoritățile locale, prin Direcția Agricolă Botoșani, a organizat în parcarea BIG din Piața Centrală un Târg Agroalimentar care să vină în sprijinul producătorilor autohtoni. Târgul va fi deschis în perioada 9-11 octombrie 2018 și în afară că ocupă  parcarea,  nu a rezolvat mai nimic. Mai exact nici pe producători nu i-a ajutat prea mult și nici botoșănenii nu s-au putut bucura de produsele lor.

Și asta pentru că produsele expuse la vânzare au prețuri exagerat de mari. Spre exemplu un kilogram de roșii costă 10 lei, kapia 10 lei, ardeii grași 8 lei și castraveții 7 lei. Dacă vrei să cumperi murăturile gata puse la borcan trebuie să scoți din buzunar 50 de lei.

Cei mai multi botoșăneni s-au întrosc acasă de la târg cu sacoșa goală. Unii s-au arătat chiar revoltați. „Ăștia sunt nebuni la cap. Păi mai bine îi spunea expoziție, nu târg. Cine-i prost să cumpere roșii cu 10 lei kilogramul când în piață sunt cu 4 lei ?! La prețul ăsta. de 10 lei kilogramul, roșiile de Dorobanți sunt mai scumpe ca portocalele de Grecia. Să le cumpere Daea, ăla cu oile de la Ministerul Agriculturii. Și cică le mai dă și statul subvenție să încurajeze producătorii de tomate! „,  ne spune indignat Dumitru Ursache.

Târgul a fost însă un prilej excelent pentru propagandă politică. La deschidere au luat cuvântul subprefecta județului, directorul Direcției Agricole și un consilier al ministrului Petre Daea care a  subliat că deși este din Iași a ținut să vină la Botoșani pentru că șeful lui, ministrul,  a fost făcut cetățean de onoare într-o comună din județ.

de |2018-10-11T11:06:23+00:0010 octombrie 2018|Uncategorized|

Leave A Comment