Referendumul pentru redefinirea familiei a EŞUAT. Prezenta la vot ar trebui sa-i puna pe ganduri pe politicieni

 Prezenţa la vot în România la ora 21.00, în a doua zi de referendum pentru redefinirea familiei: 20,41%

Biroul Electoral Central a anunţat prezenţa la vot la închiderea urnelor, după două zile de scrutin, în cadrul referendumului pentru familie, aceasta fiind de 20,41%.Drept urmare,referendumul nu a atins pragul pentru validare, conform legii, de 30% dintre cei aflaţi pe listele electorale permanente.

Potrivit datelor Biroului Electoral Central, din 18.278.496 alegători înscrişi pe listele permanente, s-au prezentat la referendumul din acest weekend 3.731.704, reprezentând 20,41%.

Judeţe cu prezenţă mare: Suceava (30,6%), Dâmboviţa (28.9%), Bihor (28,9%), Olt (27,1%), Bistriţa Năsăud (26,9%), Botoşani (26,8%), Neamţ (26,6%). În Suceava, judeţul cu cea mai mare prezenţă, la o secţie au votat 62% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, în timp ce alte 27 de secţii au înregistrat o prezenţă de peste 50%.

 

Botoșaniul s-a situat în rândul județelor cu cea mai bună participare, dar nici chiar aici nu s-a reușit atingerea pragului.

26,8% a fost prezența la Botoșani.

La nivel județean, recordul absolut al consultării populației s-a stabilit la secția 400 amenajată în Școala Gorovei. Aici prezenta la vot a fost de 127,58%. Topul prezenței la vot în județul Botoșani este completat de secția 293 din Zlătunoaia cu 97,65% și 211 din Unguroaia cu 78,14%.

Judete cu prezenţă scăzută: Covasna (8,5%), Harghita (11,1%), Tulcea (14%), Constanţa (14,4%), Satu Mare (14,4%), Sibiu (14,9%), Mureş (15,7%). În Covasna, 16 secţii de votare nu au atins, la închiderea secţiilor de votare, pragul de 3%.

În Capitală, la închiderea urnelor, prezenţa la vot a fost de 15,7%. În Bucureşti, la închiderea votului, 20 de secţii nu au atins 2% prezenţă.

În Diaspora au votat, în aceste două zile de referendum, 121.118 persoane, cea mai mare prezenţă fiind la o secţie din Londra, 5.557 votanţi.

de |2018-10-08T09:26:43+00:008 octombrie 2018|Uncategorized|

Leave A Comment