FOTBAL: FC Botosani – Dinamo Bucuresti, de la 21.00 pe Stadionul Municipal

FC Botoşani şi Dinamo se vor întâlni luni seară, de la ora 21:00, în ultimul meci al etapei a 11-a a Ligii 1 Betano. Va fi un joc între echipele aflate pe locurile 12, respectiv 10 în clasamentul primei ligi, o partidă între două formaţii de la care se aştepta mult mai mult în acest sezon.

În primele zece etape, FC Botoşani a obţinut o singură victorie, a remizat de şase ori şi a pierdut de trei ori, în timp ce Dinamo are trei victorii, două egaluri şi cinci înfrângeri. Ambele au marcat câte 12 goluri până acum, însă moldovenii stau puţin mai bine la goluri primite, 14 faţă de 17.

Costel Enache, antrenorul principal botoşănenilor, se aşteaptă la un meci echilibrat şi susţine că nu există o favorită, chiar dacă echipa sa joacă pe teren propriu. „Suntem două echipe care nu trecem printr-o perioadă foarte bună, avem ceva de demonstrat, avem răni, avem orgolii rănite. E clar că lupta asta va fi foarte echilibrată şi cu mult mai multe argumente decât punctele puse în joc. Mi-aş dori să fie un meci de luptă pentru că e condiţia de bază cu care putem câştiga.

Nu cred că e momentul să facem economie de energie. Trebuie să fim implicaţi, toţi cei din club. E o situaţia delicată şi e nevoie de energia fiecăruia dintre noi. În ultima perioadă aţi observat un echilibru foarte mare în campionatul nostru. Este imposibil să spui cine va câştiga un joc. Echipele sunt destul de echilibrate.

Sper ca noi să fim bucuroşi. Sunt jocuri destul de intense. Ca raport de joc nu suntem departe de campionatul Belgiei. Acolo sunt trei echipe foarte bune care ridică cotă. Poate nu suntem foarte spectaculoşi dar nici nu consider campionatul României foarte slab”, a spus Costel Enache.

Sursa: ProSport

de |2018-10-08T10:55:19+00:008 octombrie 2018|Uncategorized|

Leave A Comment