CSM a dat aviz NEGATIV pentru nominalizarea Adinei Florea la şefia DNA

Membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii au avizat-o negativ, luni, pe Adina Florea pentru funcţia de procuror-şef DNA, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul CSM. Avizul în acest caz este unul consultativ.

Adina Florea, propusă de ministrul Justiției pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, a susținut luni interviul în fața secției pentru procurori a CSM.

Voturile exprimate au fost 6 negative și unul pozitiv.

„În şedinţa din data de 8 octombrie 2018, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a avizat negativ propunerea ministrului justiţiei de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Adina Florea, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Superior al Magistraturii.

de |2018-10-08T13:39:42+00:008 octombrie 2018|Uncategorized|

Leave A Comment