OFICIAL! Parcul de Agrement Cornișa se inaugurează de Ziua Națională

În sfârșit a fost stabilită data inaugurării Parcului de Agrement Cornișa. Primarul Cătălin Flutur a anunțat oficial că Zona de Agrement Cornișa va fi inaugurata pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României.

„Îmi doresc la 1 Decembrie să deschidem patinoarul de la Cornișa, dacă semnăm procesul verbal de predare – primire și dacă obținem toate autorizările. Măcar de 1 Decembrie și toată luna decembrie să marcăm cumva printr-o realizare și Centenarul. Nu este exclus, pentru a onora iubitorii de patinaj să montăm și celălalt patinoar din oraș”, a spus Cătălin Flutur.

Potrivit edilului vor fi deschise publicului patinoarul cat și celelalte obiective interioare, gen saune, săli de sport, dar și mult așteptata piscina interioară.

S-a făcut tot ce înseamnă parte de verificări, măsurători atât de către cei care predau cât și de cei care preiau. Suntem la faza de întocmire a documentelor finale. Partea de recepție fizică s-a făcut. Sperăm să intrăm cu procesul verbal de preluare a Parcului Cornișa cât mai repede și în Consiliul Local ca să trecem la partea de autorizări”, a mai adăugat primarul Municipiului Botoșani.

Exista o problemă referitoare la partea de canalizare a parcului Cornișa și unde Primăria a alocat bani pentru o investiție suplimentară ce urmează să fie gata până anul viitor. Până atunci s-a identificat o soluție provizorie, mai exact vidanjarea din bazinului colector.

Până acum pentru Parcul de Agrement Cornișa au fost cheltuiți 18 milioane de euro.

 

 

 

de |2018-10-05T11:20:37+00:005 octombrie 2018|Uncategorized|

Leave A Comment