FOTO Junii liberali de la Botosani au dotat biblioteca unei scoli care s-a facut scrum

Cel puțin o dată pe an, se întâlnesc, caută pe rafturile bibliotecilor de acasă cărți pe care ei și copiii lor le-au citit, le strâng și le fac pachete pentru ca alte sute de copii să descopere lumina literelor, bucuria poveștilor nemuritoare. Ca aproape în fiecare an, tinerii liberali botoșăneni și-au dat din nou întâlnire pentru a dona cărți.
Sâmbătă dimineață, fiecare a adus câte un braț de cărți dintre cele citite de ei, pentru a le oferi copiilor dintr-o comună din județ. De data aceasta, au ales biblioteca școlii din comuna Răchiți, greu încercată în urmă cu aproape doi ani din cauza incendiului puternic care a distrus-o aproape în totalitate. Între timp, școala a fost refăcută însă atunci, în urma incendiului, au ars peste 4000 de cărți, biblioteca rămânând practic pustie.
A fost unul dintre motivele pentru care de data aceasta tinerii liberalii și-au îndreptat atenția către copiii din comuna Răchiți, către a reface stocul de carte necesar bibliotecii de la școala lor.
Sistemul de învățamânt românesc trebuie reformat din rădăcini, însă o schimbare majoră este un risc politic de mare amploare. De aceea, sunt de părere că ideea de schimbare a învățământului românesc poate fi aplicată doar în pași mici. Unul dintre pașii la care mă refer vizează învățământul rural. De aceea, noi, Tineretul Național Liberal Botoșani, am ținut să realizăm această acțiune caritabilă – donare de cărți, bibliotecii din incinta școlii comuna Răchiți, venind astfel, în ajutorul școlarilor, a tinerei generații”, a spus Magda Roman, secretar general TNL Botoșani.
E puțin, probabil, ce am făcut noi, astăzi, pentru biblioteca școlii din comuna Răchiți, în comparație cu miile de cărți pierdute, care trebuie recuperate pentru copiii de aici. Mai ales, în mediul rural, sunt copii care nu au bani atât de mulți încât să-și cumpere săptămânal sau măcar lunar o carte, tocmai de aceea bibliotecile școlilor la care ei învață sunt vitale pentru cultura și educația lor pe mai departe. Foarte mulți copii cu rezultate remarcabile la învățătură, cu reușite mari la olimpiade și concursuri naționale, provin din satele noastre, drept urmare, este de datoria noastră să-i ajutăm, să-i susținem cum și cât putem pentru a face performanță”, a spus Ioana Matfeev, vicepreședinte TNL Botoșani.

Comunicat de presa TNL

tnl-1 tnl-2 tnl-3 tnl-4 tnl-5 tnl-6

de |2016-10-29T14:04:35+00:0029 octombrie 2016|Politica|

Leave A Comment