DNA a luat caietele la control

Atât de greu se trăieşte în România încât până şi marii granguri din politică îşi fac cumpărăturile pe caiet. Exact ca beneficiarii Legii 416, adică ca aia care iau ajutorul social, suficient cât să-şi achite datoria făcută la birtul satului. Bunăoară, să luăm cazul lui Florin Ţurcanu, ce până acu’ doi ani îşi spunea „împărat”. Păi ce împărat mai era şi ăsta dacă nu a fost în stare să-şi facă o casa cu banul jos? Aşa cum şi-au făcut mulţi politiceni cinstiţi. Noroc de Marcel Bârsan, patronul celebrei firme Cornell’s Floor din Roma. Om cu suflet mare şi portofel gros, lui Marcel i s-a rupt inima când a aflat că împăratul stă în chirie, la bloc. Aşa că din proprie iniţiativă i-a clădit o căsuţă modestă, cu foişor cu termopane şi beci adânc ş răcoros, care dintr-o eroare cadastrală a fost trecută pe numele socrului lui Ţurcanu. Evident că era aiurea să-i ceară bani pe o casă atât de mică. Drept urmare l-a trecut pe împărat pe caiet, la pagina cu trocuri: eu îţi fac casa, tu îmi dai câştig la licitaţii. Numai că ăştia de la DNA nu înţeleg cum stă treaba cu trocul şi-l ţin acum legat pe bietul împărat la beciul domnesc. N-ar fi asta însă cea mai mare mare supărare. DNA-ul a luat la controlat caitul lui Bârsan şi a găsit mai mulţi clienţi de genul lui Florin Ţurcanu. Cică ar mai fi un parlamentar cu casă făcută pe caiet, în timp ce alţii mai modeşti, şi-ar fi luat “decât” maşini de lux şi ar fi plecat în concedii prin ţări exotice. Nici nu şi-a închipuit vreo data Marcel Bârsan ce bestseller ar putea ajunge caietul său. Cică aia de la DNA stau la rând şi-l citesc pe nerăsuflate când îl prind în mână. După aşa un succes editorial, tare mă tem că vor urma descinderi şi pe la alţi patroni bănuiţi că deţin în bibliotecile lor private capodopere similare.

Bonus: denunţul lui Ionel

Ca să rămânem tot prin ograda DNA-ului, cineva foarte informat mi-a spus că inspectorul Ionel Teodorescu de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, proaspăt eliberat din beciul domnesc, şi-ar fi dat în gât foştii colegi de la Garda Financiară. Nu pot să cred că a făcut aşa ceva, cum nu-mi vine să cred că la fosta Garda Financiară lucrau oameni corupţi, care luau şpagă. Oare cu ce putea să-i denunţe Ionel pe foştii lui colegi, mai ales că majoritatea dintre ei ocupă şi în momentul de faţă funcţii pe la ANAF sau chiar în cadrul unor parchete?

de |2016-03-28T14:19:31+00:0027 martie 2016|Botosani Cenzurat|

Leave A Comment