Povestea micuței Alesiei, într-o lume fără sunete. De 1 Iunie, dăruiește muzică unui copil!

Alesia-Georgiana Mocanu are 2 ani si 3 luni, îi place să socializeze cu alți copii, însă un lucru o împiedică să facă asta, așa cum o fac alți copii: nu aude. Medicii au diagnosticat-o cu hipoacuzie neurosenzorială profundă bilaterală și are nevoie de 25.000 de euro, altfel nu va auzi niciodată și va fi condamnată să trăiască într-o lume fără sunete.

Totul a început în urmă cu un an, când fetița a răcit și a făcut otită. Timp de 3 luni, la un interval de aproximativ 3 săptămâni, era internată în spital cu diverse simptome (febră, vărsături). Atât mama, cât și medicii au observat că micuța nu reacționează la zgomote și nu vorbește. Într-un final, medicii au diagnosticat-o cu otită seroasă, netratată de peste 5 luni și care deja îi afecta grav timpanele. După operația prin care i-au fost montate tuburi Sheperd, a urmat o audiogramă, în urma căreia părinții au primit cumplita veste: “Alesia nu aude!”

Deși s-au înscris pe lista de așteptare, pentru a putea beneficia de primul implant cohlear plătit de Casa de Asigurări de Sănătate, aceștia se află pe poziția numărul 34, iar instituția alocă un buget anual pentru maxim 25-30 de operații. Al doilea implant cohlear nu este garantat de la Bugetul de Stat, iar acesta costă 25.000 de euro. Potrivit medicilor și audiologilor, cu cât se întârzie efectuarea intervenției chirurgicale, cu atât șansele ca Alesia să audă scad exponențial.

În acest sens, Asociația “Salvează o inimă” a demarat o urgentă campanie de strângere de fonduri pentru a o ajuta pe fetița de numai 2 ani să audă. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online, https://salveazaoinima.ro/campaigns/alesia-georgiana-mocanu/ sau în conturile bancare deschise pe numele mamei, Mocanu Elena: RO82INGB0000999904780856 (Euro), RO56INGB0000999904034909 (Lei).

“Cu cât se întârzie efectuarea implantului cohlear, cu atât șansele ca Alesia să audă, scad. Așa ne-au spus toți medicii cu care am intrat în contact. Vrem ca Alesuța să fie un copil normal, vrem să o auzim spunând poezii la serbare, să o auzim spunând ”Mama”, “Tata”, și să ne poată povesti cum a fost în prima zi de școală. Nu suntem din cei ce așteaptă să le pice din cer, suntem niște luptători și întotdeauna ne-a plăcut să-i ajutăm pe alții, nu să așteptăm să fim ajutați. Este neplacută postura în care ne aflăm, dar, pentru copilul nostru, suntem dispuși să facem orice! Suntem constienți că vom avea mult de muncă, multe ore de terapie și logopedie, săptămâni, luni sau chiar ani, sperăm doar să reușim să strângem fondurile necesare, să îi facem aceste implanturi de care are atâta nevoie. Mulțumim Asociației “Salvează o inimă” pentru sprijinul pe care ni-l acordă și prin intermediul lor ne dorim să înfăptuim această minune”, declară Elena Mocanu, mama Alesiei.

“Nici nu am lansat bine campania pentru Alesia că deja oamenii cu suflet au început să doneze pentru ea. Este o cale lungă, suntem conștienți de toate eforturile pe care le vom face pentru a duce această campanie la bun sfârșit, însă am credință că totul se va încheia cu bine pentru micuța Alesia. Am mai trecut prin astfel de campanii, am mai ajutat foarte mulți copii care sufereau de hipoacuzie și românii sunt foarte sensibili la astfel de cazuri”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.

Spune-ti parerea

ALERTA! PRIMUL EXERCIȚIU COMUN ROMÂNO-AMERICAN DE APĂRARE CHIMICĂ, BIOLOGICĂ, RADIOLOGICĂ ȘI NUCLEARĂ

Ambasada Statelor Unite ale Americii a organizat pe 15 noiembrie 2018 primul exercițiu comun de apărare chimică, [...]

Tigari de contrabanda destinate Parisului, confiscate la Stanca

În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, echipa comună de control a descoperit 10.600 de ţigarete de provenienţă Duty Free, pe care [...]

A vrut sa treaca frontiera cu microbuzul avand un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un tânăr cu dublă cetăţenie română – R. [...]

Ministrul Finantelor despre Autostrada Moldovei: “Obligatoriu se face”​

Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor, sustine, referitor la Autostrada Moldovei, ca exista bani pentru investitii, dar este necesara demararea [...]

Caravana “Moromeții 2” ajunge la Botoșani – Proiecție de gală în prezența echipei!

Cel mai așteptat film al anului, Moromeții 2, va ajunge pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, însă echipa filmului a [...]

Botosaniul Cultural

botosaniul cultural

Botosani Cultural se adreseaza impatinitilor de arte frumoase. Aici veti putea citi recenzii, cronici, amanunte despre viata culturala a Botosaniului. Rublica se vrea a fi una interactiva, drept urmare orice isi poate posta creatiile…

EVENIMENT! Scriitorul Constantin Iftime isi lanseaza romanul „Copiii sălbatici”

Vineri 16 septembrie, la Botoșani, scriitorul Constantin Iftime va lansa romanul „Copiii sălbatici”, apărut în acest an la Editura [...]

Descoperire arheologică unicat pe malul Prutului

Arheologii botoşăneni, în colaborare cu specialişti din Iaşi şi Suceava, au făcut o descoperire unicat pentru arheologia românească. [...]

De apreciat! Ajutor de la Chisinau pentru un director de la Teatru greu incercat

In luna mai a anului 2015 s-a asternut tristete peste teatrul Mihai Eminescu. Directorul artistic, actorul si prietenul Volin Costin a suferit un [...]

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player