Stă în puterea ta să dăruiești lumină unei fetițe de opt luni!

Sofia-Maria Venter are 8 luni, însă nu se poate bucura de privirea caldă și plină de dragoste a mamei. Micuța a fost diagnosticată cu retinopatie de prematuritate și a suferit, în doar două luni, nu mai puțin de patru intervenții chirurgicale. Vederea nu i-a fost redată pe deplin, unica speranță de a-și reveni în totalitate o are tocmai de peste Ocean, de la Clinica “William Beaumont” din Detroit (S.U.A.).

Sofia s-a născut prematur, la 26 de săptămâni, iar la naștere cântărea doar 700 de grame. Din cauza fragilității, medicii au ținut-o timp de trei luni și jumătate în incubator, iar la primele controale, familia a aflat de teribila boală de care suferea micuța. “Ne-a trimis doamna doctor la Cluj. I s-a făcut injecție cu avastin în ochișori. După o săptămână, după intervenție, ochișorii au mers spre rău. La maternitate, în Oradea, i-a făcut o intervenție cu laser, o fotocoagulare. După o săptămână ochișorul a mers mult spre rău”, povesteşte Nicoleta Venter, mama Sofiei.

Disperați, părinții au căutat ajutor de la o clinică din Budapesta. După operațiile la care a fost supusă, doctorii maghiari au garantat că fetița își va recupera doar vederea la ochiul drept. Părinții nu s-au lăsat bătuți și au dus lupta mai departe. Au contactat părinți care au trecut prin aceeași suferință, și toți au recomandat Clinica americană “William Beaumont”, una dintre cele mai bune clinici pentru retinopatie de prematuritate din lume.

Pentru a ajunge la intervenția chirurgicală din Statele Unite, familia are nevoie de 25.000 de dolari, sumă din care Asociația “Salvează o inimă” a reușit să strângă aproximativ 65%. Persoanele care doresc să o ajute pe Sofia-Maria să vadă și să se dezvolte normal, pot face donații pe platforma de donații online, https://salveazaoinima.ro/campaigns/venter-sofia-maria/ sau în conturile bancare deschise pe numele tatălui, Gabriel Venter: RO37BTRLRO NCRT0218203401 (cont în lei), RO84BTRLEURCRT0218203401 (cont în euro), RO88BTRLUSDCRT0218203401 (cont în dolari).

Reamintim că, în urma campaniilor umanitare inițiate în anul acesta de Asociația “Salvează o inimă”, s-au mai operat, cu succes, de retinopatie de prematuritate, gemenii Yanis și Rareș Dranga și Carmen Maximiuc.

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

Spune-ti parerea

ALERTA! PRIMUL EXERCIȚIU COMUN ROMÂNO-AMERICAN DE APĂRARE CHIMICĂ, BIOLOGICĂ, RADIOLOGICĂ ȘI NUCLEARĂ

Ambasada Statelor Unite ale Americii a organizat pe 15 noiembrie 2018 primul exercițiu comun de apărare chimică, [...]

Tigari de contrabanda destinate Parisului, confiscate la Stanca

În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, echipa comună de control a descoperit 10.600 de ţigarete de provenienţă Duty Free, pe care [...]

A vrut sa treaca frontiera cu microbuzul avand un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un tânăr cu dublă cetăţenie română – R. [...]

Ministrul Finantelor despre Autostrada Moldovei: “Obligatoriu se face”​

Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor, sustine, referitor la Autostrada Moldovei, ca exista bani pentru investitii, dar este necesara demararea [...]

Caravana “Moromeții 2” ajunge la Botoșani – Proiecție de gală în prezența echipei!

Cel mai așteptat film al anului, Moromeții 2, va ajunge pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, însă echipa filmului a [...]

Botosaniul Cultural

botosaniul cultural

Botosani Cultural se adreseaza impatinitilor de arte frumoase. Aici veti putea citi recenzii, cronici, amanunte despre viata culturala a Botosaniului. Rublica se vrea a fi una interactiva, drept urmare orice isi poate posta creatiile…

EVENIMENT! Scriitorul Constantin Iftime isi lanseaza romanul „Copiii sălbatici”

Vineri 16 septembrie, la Botoșani, scriitorul Constantin Iftime va lansa romanul „Copiii sălbatici”, apărut în acest an la Editura [...]

Descoperire arheologică unicat pe malul Prutului

Arheologii botoşăneni, în colaborare cu specialişti din Iaşi şi Suceava, au făcut o descoperire unicat pentru arheologia românească. [...]

De apreciat! Ajutor de la Chisinau pentru un director de la Teatru greu incercat

In luna mai a anului 2015 s-a asternut tristete peste teatrul Mihai Eminescu. Directorul artistic, actorul si prietenul Volin Costin a suferit un [...]

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player