Trenu, Pleșu și lotusu

Mersul cu trenul în România se poate dovedi a fi o chestie grea, neigienică spre nesănătoasă și periculoasă chiar pe timp de zi.

După ce mi-am cumpărat dintr-una din gările din Suceava ziare, două reviste de rebus pentru experți și atenție! două creioane, m-am suit în tren în aceeași gară cu destinația București. Să vă spun de ce nu am cumpărat doar un creion? Pentru că am anticipat inteligent și evident reduntant premonitoriu tocirea vârfului unuia dintre ele, dar și imediata și acuta necesitate a celui de-al doilea creion cu vârf foarte ascuțit pentru că nu suport vârfurile tocite.

Bun, după ce m-am urcat ca tot românul (a se citi seminaționalist) în tren, brusc m-a izbit, chiar din buza compartimentului imens o căldură soră cu moartea. Dar nu era orice fel de căldură, era una specială, profund națională și naționalistă, amestecată cu toată gama aromelor de transpirație și salam… Mi-am schimbat locul pentru ca mai spre margine era cât de cât răcoare. Venea un vânticel rece pe la picioare. Tot era mai mult decât nimic. Pentru că nu exista niciun buton pe care să apeși pentru a-ți doza aerul rece sau cald în funcție de necesități, evident pentru că românii sunt obișnuiți cu vicisitudinile din illo tempore, am așteptat liniștită și resemnată, de-a lungul plăcutei călătorii către capitală, să se răcoreasca mai sănătos de la sine. Și chiar s-a întâmplat acest lucru. S-a făcut atât de frig încât șosetele pe care le aveam în picioare își pierduseră complet rostul. Nu mai puteam să atârn civilizat cu picioarele în jos ca tot omul. Am fost nevoita sa le ridic sub mine, în poziția lotusului, pentru că altfel nu încăpeau.  Nici nu mai conta asta pentru că în partea de sus a corpului arătam și mai interesant. Să vă explic de ce: după ce m-am ”obișnuit” cu aromele curcubeului skittles, mi-am scos ziarele. În timp ce savuram o pagină din jurnalul tihnit al lui Pleșu, mă lovește în moalele capului și în inima creierului un zgomot infernal de puști, bombe, mașini, voci robotice de copii din… ați ghicit: desene animate non violente la care se uita o mămică cu pruncul ei de câțiva anișori în timpul mort în care nu avea chef să-i facă educație.

Pentru că nu mai puteam să mă mut încă o data, deja ocupând alt loc decât al meu, dar și pentru că eram înțepenită de frig și încercam să conserv puțina căldură adunată prin dârdâială am decis să  rămân acolo și să-mi pun dopuri în urechi. Noroc că aveam la mine și o cămașă pentru că frigul deja devenise polar.

Nu știu ce vor fi spus oamenii care m-au văzut așa, cert este că tânărul din fața mea zâmbea complice și îngăduitor în fața portretului din fața sa: o persoană așezată în poziția lotus, cu dopuri în urechi, care citește un ziar fără poze și scrie frenetic în telefon. Mă opresc aici pentru că încheieturile mele nu sunt obișnuite cu tastatura touch screen. Apropos: ați citit ”Conjurația imbecililor”?

P.S. 1: Nu am reușit să tocesc niciun creion. Rebusul chiar era pentru experți.

P.S. 2: Am uitat să vă spun ceva extrem de important: au ăștia de la CFR niște promoții, de nu mai dormi acasă, îți vine să te muți în interregio. Atenție! La grup de 30 de persoane, ai 25% reducere la prețul biletului. Păi să nu strângi toți oamenii de pe peron ca să-ți iei bilet în grup?

de |2012-09-27T08:58:17+00:0024 septembrie 2012|Botosani Cenzurat|

Leave A Comment