Flashmob pentru condamnarea pactului Ribbentrop-Molotov la Botoşani

Un grup de aproximativ 20 de tineri, membri si simpatizanţi ai Platformei Civice „Acţiunea 2012” s-au adunat joi, 23 august, pe Pietonalul Unirii în vederea realizării unui flashmob cu scopul de a sensibiliza opinia publică privind urmările tragice ale semnarii Pactului Ribbentrop-Molotov.

Participanţii s-au strîns la ora 18:00, cînd au intins o harta a Europei, pe care ulterior au rupt-o, simulînd împarţirea statelor făcuta de Hitler şi Stalin în urma cu 73 de ani. La 18:05 tinerii au lipit harta înapoi, afişînd şi strigînd mesaje: „Condamnăm Pactul Ribbentrop-Molotov!”, „Reparăm greşelile trecutului!”.

Flashmobul s-a desfaşurat concomitent în peste 20 de localitaţi din Rep.Moldova, tinerii de la Botoşani manifestîndu-şi astfel solidaritatea faţa de românii din afara graniţelor.

La aceasta acţiune au participat şi tineri basarabeni alături de primarul din Edineţ, d. Constantin Cojocari. De asemenea, nici românii din Cernauţi nu au lipsit, acestia aflîndu-se la Botoşani în cadrul unui proiect cu schimb de tineri.

Acţiuni asemănătoare au avut loc şi la Chisinau,în faţa Ambasadei Ruse, la ora 02:00, ora semnării tratatului.

Prin aceste flashmoburi s-a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov și s-a cerut lichidarea consecinţelor Pactului de neagresiune care a determinat amputarea României. Reunificarea celor 2 state românești este singurul mod posibil de a repara greșelile trecutului.

În 2012, comemorăm 73 de ani de la semnarea dintre URSS și Germania nazistă a unui pact de neagresiune, rămas în istorie ca Pactul Ribbentrop – Molotov, potrivit numelor celor doi miniștri de externe care au semnat acest document odios.

Platforma Civică ACȚIUNEA 2012 este o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care susțin unirea Republicii Moldova cu România și militează pentru realizarea obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat.

de |2012-08-24T13:55:58+00:0024 august 2012|Local|

Leave A Comment