Muzica i-a fost crez, datorie si bucurie… 9 ani fara profesorul Gheorghe Cojocariu

“Viata, a fost buna cu mine. E adevarat ca am renuntat la a aduce in prim plan persoana mea, dar, din umbra, urmaream daca lucrurile mergeau cum doream eu” prof. Maria Cozmici Cojocariu
Asa face si acum sotia regretatului prof. Gheorghe Cojocariu. Tace, priveste si intelege chiar si uitarea celor care ar trebui sa-si aminteasca de prof. Gheorghe Cojocariu. Cu lacrimi in ochi accepta ca au trecut deja 9 ani de cand a trecut la cele vesnice, sotul ei si tatal celor trei baieti ai sai. A sadit imensa-i dragoste si a daruit-o lumii prin muzica. Trist ar fi acum daca ar vedea ca lumea s-a schimbat, valorile s-au rasturnat iar amintirile sunt doar ale vechilor si bunilor lui prieteni. A ars ca un foc viu pentru lume si pentru vocatia sa si s-a stins mult prea curand intr-o zi de 25 august a anului 2002. Muzica i-a fost crez, datorie si bucurie. S-a daruit pana la abandon si putini sunt cei care-l mai plang. Sotia, copiii, preotul Holban si alti putini prieteni. Poate a si avut in viata putini prieteni adevarati. Caci cati au putut accepta cu generozitate ca prof. Gheorghe Cojocariu si-a tinut promisiunea pe care a facut-o in fata comisiei la sfarsitul studiilor, atunci cand a ales prin repartitie ministeriala ca loc de munca orasul Botosani. A ramas sa-si slujeasca judetul si neamul romanesc cu puterea si pricepere sa… si s-a tinut de cuvant onorandu-si promisiunea.
Intre tine si moarte e doar o perdea care dispare atunci cand pleaca un apropiat sau cineva iubit. Atunci vezi moartea cu adevarat. Nu dureaza mult. Dupa care perdeaua reapare, iar tu te intorci la ale tale si iti continui viata ca si cand acel moment nu a existat. Foarte mult adevar si mare tristete atunci cand constati ca viata e trecatoare iar moartea inseamna uitare? Profesorul se odihneste la marginea padurii in cimitirul Pacea, ascultand in tacere deplina, concertul ramurilor sale, alinandu-i suferintele indurate… si nu putine au fost acestea. Parea un om dur dar nu era asa… cei care l-au cunoscut mai bine spun ca era un om sensibil, asemenea unui copil, avand nevoie de multa mangaiere, iubire si iertare. Nu credea intr-un Dumnezeu al razbunarii… mereu spunea: “Dumnezeu este dragoste”. “Omul Cojocariu era potrivit de statura dar cu inima mare. Cine traia in preajma lui avea un mare privilegiu. Cand se aprindea, ardea cu flacara vie. Cred ca dorea sa recupereze timpul pierdut cu cei cinci ani de detentie. In zilele bune te vrajea, atat de frumos vorbea… Fiind un mare roman, un om foarte inzestrat, razbunarea si protestul nu le-am intalnit in caracterul sau”. Asa si-l aminteste cea care i-a fost alaturi si care l-a iubit mai mult decat pe sine.
Primul copil din cei 12 nascuti de vrednica sa mama, profesorul, dirijorul si compozitorul, Gheorghe Cojocariu a venit pe lume in anul 1928, luna mai, ziua 27 si s-a stins pe 25 august 2002. In Satul Corjeuti, comuna Hiliseu Horia, tinutul Dorohoi, in familia lui Ioan si Aglaia, din parinti simpli, tarani a trait si a descoperit muzica, micut copil fiind asculta zeci de melodii populare, doine si romante, cantate cu mult talent de mama sa, un adevarat rapsod popular. Mare a fost insa minunanea atunci cand a descoperit vioara cu ajutorul unui alt rapsod popular, un om cu un caracter deosebit, Costica Babliuc. Odata produs mirajul, fascinat de vioara, a invatat sute de melodii “dupa ureche”, adica strict dupa auz muzical, fiind imediat indragit de satenii din comuna si din satele invecinate.
Mama si-a dorit sa-si vada feciorul preot dar si la insistentele invatatorului, a fost inscris la Liceul “Anastasie Basota” din Pomarla. Asa “batea” tanarul Gheorghe zilnic cate 5 km dus si altii 5 intors. Dupa terminarea liceului, sustine examenul de admitere, in anul 1949 la Conservatorul de muzica din Iasi unde a fost admis doar pe baza de talent, tanarul student se dovedeste a fi studios si foarte serios. Insa la inceputul anului II, intrerupe cursurile timp de 5 ani, independent de vointa sa platind foarte scump cateva afirmatii spuse in fata satenilor. A platit mult prea scump faptul ca nu a putut fi tradator. La 11 iulie 1950 a fost arestat. Procesul a avut loc pe 22 februarie 1951, în închisoarea militară din Iaşi şi Gheorge Cojocariu a primit o condamnare de cinci ani. Astfel a pătruns în lumea de după gratii, fiind prin Jilava, Piteşti, Constanţa, Gherla, Aiud. A fost pus in libertate in anul 1955, a incercat sa se incadreze oriunde, a fost rand pe rand, contabil, profesor de teorie muzicala , voluntar, fara a fi platit si corist-tenor la Ansamblul de cantece si dansuri “Ciprian Porumbescu” din Suceava. S-a reinscris mai intai la fara frecventa si apoi la zi… a terminat in iunie 1968 fiind al saisprezecilea student in ordinea mediilor pe tara. Incepand cu anul 1970, destinul profesorului, se impleteste cu cel al Liceului Pedagogic, institutie in care impreuna cu sotia lui Maria, au slujit cu demnitate si profesionalism.
Despre soţul ei Gheorghe Cojocariu, autoarea Maria Cojocariu scrie in cartea Marturii tarzii (Cruci si rascruci): “Corul Liceului Pedagogic din Botoşani s-a bucurat de bagheta domnului Cojocariu mai bine de treizeci de ani. În sala de muzică a liceului, elevii corişti, fii de ţărani din toate satele mărginaşe ale judeţului, au avut marea şansă de a-şi cultiva talentul nativ, de a se dezvolta estetic, făcând cunoştinţă pe viu cu mari personalităţi culturale şi muzicale ale ţării româneşti: compozitori, dirijori, poeţi, ziarişti cum ar fi: Radu Paladi -compozitor şi dirijor; Mircea Neagu -compozitor şi dirijor; D.D. Botez -compozitor şi dirijor; Constantin Bobescu -interpret violonist, dirijor; Jean Bobescu -mare dirijor de operă; Mircea Basarab -mare dirijor de orchestră simfonică; George Pascu -muzicolog, dirijor de coruri. (…) A fost perioada de aur a liceului, de mari realizări în care elevii acestui liceu au susţinut sute de spectacole în municipiul Botoşani, în satele judeţului şi în multe oraşe ale ţării. În tradiţiile corului intrase pe nesimţite dorinţa fierbinte de a susţine spectacole şi-n Bucureşti, la “Casa Scânteii”, “Sala mică a Palatului”, Televiziune şi în sala “Atheneului Român”. (…) Corul Liceului Pedagogic Botoşani, a fost al doilea cor din ţară, după corul Madrigal, care a avut curajul de a aborda piesa corală “Bocete străbune”, determinându-l pe compozitor să se afirme. Tot corul din Botoşani dirijat de Gheorghe Cojocariu a fost primul cor de elevi – amatori care a cântat în “Simfonia a IX-a” de L.V. Beethoven, obţinând aplauze binemeritate la scenă deschisă. (….)”
Timp de 20 de ani impreuna cu colega sa de viata, prof. Maria Cojocariu, a cules folclor muzical din zona Botosani, alcatuind o colectie impresionanta de peste 360 de piese, acestea vazand lumina tiparului in luna februarie a anului in care a plecat remarcabilul profesor dintre noi. Dirijorul Gheorghe Cojocaru a colaborat cu filarmonica din localitate, realizând peste 50 de concerte vocal-simfonice, în care au fost interpretate “Fantezia pentru pian, cor şi orchestră” de Ludwig van Beethoven, cantata “Aurora” de George Enescu, “Oratoriul Eliberării” de Radu Paladi, opera “Luceafărul” de Nicolae Bretan, “Cantata Cafelei” şi “Cantata Ţărănească” de Johann Sebastian Bach, “Simfonia a noua” de Beethoven.
Cu Teatrul “Mihai Eminescu“ din Botoşani a realizat mai multe spectacole, cu restituirile “Emmi“, “Histrios“, “Decebal“, “Mureşanu“ şi “Visul meu de fier“, pentru care a scris muzica de scenă. A colaborat si cu Teatrul de păpuşi “Vasilache“, Gheorghe Cojocariu compunând muzica de scenă la piesa “Ana“ de Ion Puiu Stoicescu. Importante sunt preocuparile domniei sale de a infiinta cat mai multe formatii corale cu ajutorul fostilor elevi ai Liceulu Pedagogic. Trofeele obtinute si premiile binemeritate sunt confirmarea valorii sale incontestabile a puterii de a fi trait prin muzica pentru oameni, pentru bucuria sufleteasca a acestora. Extrem de bogata este lista premiilor personale.
“Sunt multe lucruri care, atent puse cap la cap, în timp, alcătuiesc un mozaic. Ele converg spre definirea unui destin, cu toate că nu sunt întru totul de acord cu “ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus”! Ajuns dirijor, acesta recunoaşte: “(…) am fost cu elevii mei un dirijor dificil.” Asa ne marturisea prof. Cojocariu in Cartea de aur a Corului Liceului Pedagogic.
Prin tot ceea ce a facut acest distins om si profesor, a asezat o piatra de temelie pentru cultura muzicala a orasului Botosani, a Moldovei si a Tarii Romanesti. Cartea de aur a Corului Liceului Pedagogic este o dovada vie a acelei perioade de o inegalabila efervescenta creatoare: “aceeaşi impresie de probitate profesională şi deosebită dragoste şi afecţiune pentru ceea ce este mai frumos pe lume – muzica“ – Ilarion Ionescu-Galaţi. In activitatea sa muzicala si-a ales ca model pe marele nostru compozitor, dirijor si interpret Gheorghe Enescu. Enescu a reprezentat pentru prof. Cojocariu…totul. “Nu mi-a fost hărăzit să-l văd pe George Enescu, deşi în timp m-am apropiat de el ca de ceva ce ai nevoie în fiecare zi. Atunci când Enescu dădea ultimul concert la Dorohoi – concertul de adio – aş fi putut să-l văd; dar cunoştinţele mele de la liceu, fără profesor de specialitate – la Pomârla – nu mi-au oferit ultima şansă de a-l vedea şi auzi pe Luceafărul muzicii româneşti. Poate că, pentru dragostea pe care am început să o nutresc faţă de creaţia sa începând cu opera “Oedip“ şi întorcându-mă pe firul opusurilor sale până la Rapsodii, viaţa, destinul sau poate întâmplarea mi-au dat prilejul de a-i vedea măcar mormântul, care se află în cimitirul Pierre Lachaise din Paris, unde am fost atras ca de un magnet (1980). Mă gândesc la vremea când Enescu era cu vioara, bagheta în mână, ce forţă exercita asupra acelor care-l cunoşteau. Mărturisesc că mai mult tremurând am ajuns la mormântul lui simplu pe care – spre bucuria mea – am aflat 3 garoafe proaspete. Am cuprins piatra, aplecându-mă peste mormânt, îngenunchiind fără să premeditez, simţindu-mă o clipă alături de El, întorcându-mă cu El împreună la colţul nostru de ţară pe care l-a iubit cu pasiune şi de care – în acel moment – şi mie îmi era dor…. Pot spune că am fost o clipă alături de întreaga măreţie a lui Enescu, apărută pentru o clipă de sub modesta şi simpla lespede pe care era încrustat ENESCO. Nu va fi departe timpul când muzicologii de pretutindeni, inclusiv istoricii noştri, vor împărţi epocile mari ale procesului de afirmare a şcolii noastre de compoziţie în două mari perioade: înainte şi după Enescu” – Gheorghe Cojocariu
Acum prof. Gheorghe Cojocariu, este din nou foarte aproape de Enescu si probabil compun impreuna o simfonie a bucuriei vesnice ce ar trebui sa cuprinda intreaga lume sau poate una care sa impiedice uitarea? Cei care l-au cunoscut, inteles si iubit l-au comemorat… il plang fiii si cealalta iubire a vietii lui, sotia Maria Cozmici Cojocariu.

autor Petronela Lorena Chiribuţă

One Response to “Muzica i-a fost crez, datorie si bucurie… 9 ani fara profesorul Gheorghe Cojocariu”

  1. […] Muzica i-a fost crez, datorie si bucurie… 9 ani fara profesorul … […]

Spune-ti parerea

ALERTA! PRIMUL EXERCIȚIU COMUN ROMÂNO-AMERICAN DE APĂRARE CHIMICĂ, BIOLOGICĂ, RADIOLOGICĂ ȘI NUCLEARĂ

Ambasada Statelor Unite ale Americii a organizat pe 15 noiembrie 2018 primul exercițiu comun de apărare chimică, [...]

Tigari de contrabanda destinate Parisului, confiscate la Stanca

În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, echipa comună de control a descoperit 10.600 de ţigarete de provenienţă Duty Free, pe care [...]

A vrut sa treaca frontiera cu microbuzul avand un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un tânăr cu dublă cetăţenie română – R. [...]

Ministrul Finantelor despre Autostrada Moldovei: “Obligatoriu se face”​

Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor, sustine, referitor la Autostrada Moldovei, ca exista bani pentru investitii, dar este necesara demararea [...]

Caravana “Moromeții 2” ajunge la Botoșani – Proiecție de gală în prezența echipei!

Cel mai așteptat film al anului, Moromeții 2, va ajunge pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, însă echipa filmului a [...]

Botosaniul Cultural

botosaniul cultural

Botosani Cultural se adreseaza impatinitilor de arte frumoase. Aici veti putea citi recenzii, cronici, amanunte despre viata culturala a Botosaniului. Rublica se vrea a fi una interactiva, drept urmare orice isi poate posta creatiile…

EVENIMENT! Scriitorul Constantin Iftime isi lanseaza romanul „Copiii sălbatici”

Vineri 16 septembrie, la Botoșani, scriitorul Constantin Iftime va lansa romanul „Copiii sălbatici”, apărut în acest an la Editura [...]

Descoperire arheologică unicat pe malul Prutului

Arheologii botoşăneni, în colaborare cu specialişti din Iaşi şi Suceava, au făcut o descoperire unicat pentru arheologia românească. [...]

De apreciat! Ajutor de la Chisinau pentru un director de la Teatru greu incercat

In luna mai a anului 2015 s-a asternut tristete peste teatrul Mihai Eminescu. Directorul artistic, actorul si prietenul Volin Costin a suferit un [...]

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player