Un om pe niste scari… MIRCEA VINTILA

Asa a inceput totul. Mircea Vintilă s-a născut pe 23 martie 1949  la Bucureşti şi a fost interesat de muzică din copilărie.

Ceea ce a urmat ne-a bucurat pe toti. Cu fiecare aparitie in public, cu fiecare noua ”cantare a vietii”. Intr-o emisiune radio a lui Cornel Chiriac, in care a fost prezentat Bob Dylan, a ascultat pentru prima data acest gen muzical cand si-a dat seama ca poate sa faca si el acelasi lucru. Era prima intalnire cu muzica folck. Il fermecase definitiv chiar daca Lordul John si Miruna erau departe. Tatal a fost cel care i-a facut cadou prima chitara spaniola cu corzi de plastic. O cumparase de la un prieten. Si a iesit cu ea in lume si mare a fost minunea. Le-a cantat prietenilor. Asa s-au nascut primele cantece si prietenii i-au fost ”dragi” ascultatori. Prima iubire nu se uita niciodata si i-a ramas fidel. Dar a intalnit-o pe ea -vioara- si-a tinut-o in brate.  “Naşul meu – Victor Bălan – era dirijor al Orchestrei Simfonice. El m-a învăţat să cânt la vioară. Am fost la Şcoala de Muzică nr. 3. Apoi am trecut la violă, pentru că nu au mai fost locuri la vioară. Am absolvit la clasa profesorului Florin Ionescu Fulger povesteşte Mircea Vintilă sau Cioculet caci astfel l-au botezat prietenii in cartier. La inceput i-au spus „Mircioc” si predestinat i-a fost numele.

Mircea Vintila, a debutat în 1968 la Casa Studenţilor, cu “Lordul John”, “La fereastra spre livadă”, şi “Osebite anecdote”, acest ultim cântec l-a făcut auzit la două festivaluri, dar nu a avut destinul să fie înregistrat. La  început a fost solist vocal în formaţia Vega. Cânta rock, dar a debutat într-o duminică dimineaţă la Cenaclul Atlantida de la Casa Studenţilor, condus de Radu Anton Roman. Cu o săptămână înainte cântase Mircea Florian. În 1973 a participat la prima ediţie a Festivalului Studenţesc «Primăvara Baladelor» cu aceleaşi piese de la debut. A trecut neobservat. În juriu erau: Catinca Ralea, Relu Gherghel, Sânziana Pop, Adrian Păunescu etc. Atunci a câştigat Doru Stănculescu. În anul următor, a luat marele premiu împreună cu Dan Chebac.

La a doua ediţie a Festivalului “Primăvara baladelor” câştiga „Marele Premiu” cu piesa “Lordul John“. Cu piesa “Bade Ioane” câştigă premiul „Teletop” al Televiziunii Române, iar cu piesa “Făt Frumos” caştigă premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

La scurtă vreme, în baza vechilor proiecte nerealizate, prietenul „pe viata”, George Stanca, l-a adus pe Mircea Vintila  la Păunescu (tot el îl adusese, la cererea lui Adrian Paunescu si pe Doru Stănculescu). Adrian Păunescu l-a plăcut foarte mult şi l-a păstrat în Cenaclu. Şi aşa a început poveste inegalabila cu Cenaclul  Flacăra, cu marile turnee, cu chefurile celebre de după, la care tot folk se cânta. La  aceste chefuri s-a născut şlagărul cel mai puternic asociat cu interpretul Mircea Vintilă, „Un’ te duci tu, mielule?”, pe nişte versuri populare (iar legendele spun ca finalul  i-ar apartine lui Adrian Paunescu).

A venit în Cenaclul Flacăra în 1973 şi a rămas nouă ani. Cenaclul Flacara, locul in care s-au educat muzical cam toti greii genului. Alaturi de Adrian Paunescu, a lucrat atunci cântece care se cântă şi astăzi în orice colţ de ţară şi în comunităţile româneşti din străinătate. Cu Grupul Poesis pleaca mereu in turnee în Canada şi sălile sunt deja ocupate. Cu siguranta  amintirile din perioada Folk, din perioada Cenaclului Flacăra, din perioada Pasărea Colibri şi din perioada Brambura sunt atât de multe si frumoase si doar de Mircea Vintila stiute dar repovestite de prietenii lui. “O fază haioasă a fost când Păunescu a luat decizia istorică să-l tutuim – povesteşte George Stanca. Ne-a chemat pe mine şi pe Ciocu într-o seară la el acasă şi ne-a comunicat vestea: «Gata, mâine facem şedinţă de tutuire» – ne-a zis. «Mă, George – mi-a zis Ciocu când am ieşit la o ţigară, eu n-am mă, curajul să-l tutuiesc pe boss. Cum să-l tutuiesc?»… Până la urmă, Păunescu s-a răzgândit în ultima clipă… Avea doi turnători printre noi, care ne pârau la el – dar pe care el nu putea să-i sufere – şi când s-a gândit (mi-a spus el după aia) că şi ăştia or să-l tutuiască i s-a tăiat tot cheful. «Vă aleg eu pe cei câţiva care să mă tutuiţi»

mia spus, dar nici asta nu s-a mai întâmplat.”

L-a iubit Adrian Paunescu iar intalnirea lor a fost una absolut indispensabila pentru o evolutie reciproca inspre ceea ce azi, inregistreaza memoria colectiva. Altfel cum am vibra si visa alturi de omul cu chitara iar puterea „cuvantului cantat ” ar depasi ostilitatea cotidianului rece si insensibil.

“Tot ce am făcut eu cu Adrian Păunescu s-a lucrat, în afară de «Un om pe nişte scări» – care apăruse într-un volum de poezii. «Făt-Frumos» a fost compus într-o garsonieră în Piaţa Romană. Era spre seară. Domnul Păunescu m-a întrebat dacă am o linie melodică. I-am zis ca da şi i-am cântat-o. M-a pus să o mai cânt şi a început să dicteze poezia. Când am terminat eu de cântat, a terminat şi el poezia. Apoi a aţipit. Eu eram cu chitara în braţe şi-mi era teamă să şi respir. «Pământul deocamdată» a fost compus în drum spre Râmnicu Vâlcea. Este un popas, unde se mănâncă mici. Ne-am oprit. M-a pus să cânt, iar poezia a scris-o pe drumul de la popas până la Râmnicu Vâlcea. Seara cântam deja piesa. La «Dor de singurătate» ne aflam undeva la Sibiu. Abia ne trezisem. Eram eu, Florian Pittiş – cu maşina de scris – şi Adrian Păunescu care a zis: «Hai, dă-i drumul!»… Eu cântam, domnul Păunescu spunea poezia, iar Pittiş bătea la maşină textul. Nebunia de pe lume!”, povesteşte Mircea Vintilă.

Se spune ca nu exista prietenii in lumea artistica. Se spune ca artisti sunt vanitosi si ca doar cel puternic castiga. Totusi pe unde a trecut si-a facut prieteni desi este si va fi UN OM PE NISTE SCARI.

Un alt profesionist al scenei, Nicu Alifantis il descrie astfel: Un portret cioplit în marmura muzicii” – “Mirific şi enigmatic lord, purtând în plete arome de ceai şi pipă, din îndepărtate Indii, cutreieră brambura toate cotloanele sufletelor noastre, aşa, fără motiv, fără vreo vină, aidoma sunetului unei cochilii de scoică. E ca şi cum ai asculta seara, în tihna unui han, o poveste cu ochi albaştri, cu feţi-frumoşi şi cu mirune cosânzene spusă-n şoaptă seara, atât de-n şoaptă şi atât de-n seară, încât nici vântul să nu cuteze-a respira printre şuviţele de sunet blonde, ce cad nevinovate, plăpânde şi tandre peste noi, ca o purpură de stele, ca o binecuvântată adiere…”.

O prietenie de durata si cu un debut la fel de frumos este cea cu Trupa Iris. Curajul sau poate destinul l-a impins pe Mircea Vintila pe scena, intr-o întâmplare memorabilă care a avut loc la Craiova, într-un turneu cu Iris unde publicul era 100% rock. În faţa scenei, un grup de rockeri răi, hotărâţi. Deodată, un tânăr cu chitara în mână, a urcat pe scenă, s-a aşezat la microfon si a inceput sa cante. Era Mircea Vintila. O voce grava a strigat: “Sper că n-ai să cânţi folk!”… Mircea Vintila  nu s-a speriat si i s-a adresat direct: “Prietene, îţi cânt ţie trei piese şi-am plecat!”. Mircea Vintila le-a canta si lor, rockerilor, si au ramas prieteni.

A pasit timid in Televiziunea Romana, iar Ioana Bogdan (realizatoarea binecunoscutei emisiuni Albumul Duminical) isi aminteste…“Abia ieşit din adolescenţă, un plop subţire terminându-se cu o claie aurie de păr, sub streaşina căreia sclipeau jucăuş doi ochi albastru-verzui. Intra în platou ca un prinţ. Pantaloni călcaţi la dungă, un blazer de catifea maron şi o cămaşă albă, amintind de cămaşa ţărănească.”

Profesional, Mircea Vintila a fost destinat sa fie inginer. Dar si-a construit pe un santier propria-i evolutie artistica fiind mai mult decat un constructor, un vizionar. A cantat mereu despre Bucurestiul lui drag, despre Strada Popa Nan, despre Hanul lui Manuc, despre Calea Vitan, Universitate, Obor (vezi «Dragă Miruna») deşi casa unde s-a născut, pe Calea Plevnei, a fost demolata.

A editat primul disc single, Pământul deocamdată – Mielul, în anul 1974. În 1975 lansează un alt disc single, Hanul lui Manuc – Bade Ioane. Urmează primul LP de mare succes in 1976, intitulat Crezul meu, o parte din piese fiind orchestrate de Dan Andrei Aldea.

În 1982 urmează un alt LP „Peripeţii noi” şi apoi, în 1986, un alt album, intitulat Mircea Vintilă. Titlul original era „Se retrage la Vatra Luminoasă” dar nu a fost acceptat. În perioada 1978-1984 au fost editate două compilaţii folk pe care apare în total cu patru piese.

În 1990 primeşte Marele Premiu pentru întreaga activitate în cadrul Festivalului Naţional de Muzică Folk “Om bun”. Urmează o serie de turnee in Austria, Franţa, Germania, Rusia şi Slovacia. Susţine spectacolul “Faţă în faţă cu lumea” la Teatrul Bulandra, alături de Florian Pittiş, cu care în anul 1992 editează albumul „Nu trântiţi uşa”. La acest album colaborează pentru prima dată cu Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici, care s-au implicat ca orchestratori în realizarea materialului. În 1992 fondează împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiş şi Vlady Cnejevici grupul Pasărea Colibri, desfăşurînd o prestigioasă activitate discografică şi de turneu în ţară şi străinătate (SUA, Canada, Germania).

Timp de zece ani, a fost cel mai popular grup din România, cu vânzări de discuri, spectacole şi turnee de excepţie. Pasărea Colibri era, de fapt, un spectacol complex, compus din spectacolele fiecăruia dintre noi – povesteste Mircea Vintilă. Şi eu şi Moţu Pittiş şi Mircea Baniciu aveam stiluri distincte, personalităţi artistice pregnante şi mai ales, lungi cariere în spate. Şi asta ne-a ţinut împreună zece ani. A fost o perioadă senzaţională de opt ani, cu Moţu Pittiş, care era un spirit, un spectacol în sine. După care, firesc, şi spectacolul Păsării Colibri a obosit. Cel puţin asta am simţit eu, şi de aceea m-am desprins de grup, ca să îmi urmez proiectele proprii. Să deschid, cu alte cuvinte, alt şantier: Brambura. Aveam nevoie de alţi parteneri de scenă, de alte provocări, astea pe mine mă menţin în formă, şi publicul nu poate decât să te iubească, pentru că nu îl plictiseşti cu acelaşi vechi şablon. Sunt Berbec, iar la mine schimbarea trebuie să vină ciclic, ca să nu mă plafonez.”

În octombrie 2000, Mircea Vintilă lansează sub marca Roton albumul “Madama de pică”, primul proiect solo după o perioadă în care a activat mai mult împreună cu Pasărea Colibri. Albumul include doar piese noi, cu un sound remarcabil, la care şi-au adus contribuţia artişti de marcă: Mugurel Vrabete, în calitate de producător executiv, Horia Stoicanu – co-autor, Gheorghe Emanuel – programare şi claviaturi, Relu Bitulescu – percuţie, Eugen Caminschi – chitară, Marius Baţu – chitară acustică şi backing vocal, Mugurel Vrabete – bass.

Primul single extras, “Noros Cecer“, beneficiază de un superb videoclip. „Madama de pică” a fost declarat “cel mai bun album folk al anului 2000″, iar videoclipul piesei „Noros Cecer” a luat premiul pentru “Cel mai bun videoclip al anului”, decernat de Uniunea Artiştilor Profesionişti din Televiziune. Urmeaza in 2003 – „Toţi într-o Barcă”, 2005 – „Opere si operete”, 2009 – „Ediţie de Colecţie”.

S-a descurcat mereu si a depasit cu o extrem de mare usurinta orice obstacol ivit. S-a reinventat atunci cand simtea ca publicul vrea sa vada si sa auda altceva. Fugea intr-un univers doar de el cunoscut si se transforma in ”arhitectul” muzicii sale.”Brambureala” a fost una ordonata si a luat conturul Trupei “Brambura”, care îl acompaniază pe muzician in concerte. Grupul este compus din instrumentişti de valoare: Eugen Caminschi (chitară), Gelu Ionescu (claviaturi), Vadim Tichişan (tobe), Cătălin Creţeanu (bas), Elena Pavel şi Andrada Popa (backing vocal).

Despre iubire vorbeste in cantecele sale. Cine nu o cunoaste pe Miruna? Si cine  nu cunoaste povestea camasii ei de noapte? Gura lumii vorbeste despre faptul ca „a avut casatorii usoare de vara”. O fi sau nu asa… suspinele fetelor aflate in fata scenei si raspunsurile acestora…”la tine-i camasa mea de noapte …Mircea” ar putea fi raspunsul.

Fiecare piesa a lui Mircea Vintila, are o poveste; Povestea mea, povestea ta… povestea fiecaruia dintre noi.

Cautator neobosit, ironizeaza trecerea timpului si-i pune stavila. Spune ca la 40 de ani incepe viata. Acum are 20 si e inca foarte tanar. Deci are timp suficient ca sa-si „recante” viata.

Mircea Vintila, un „lord” al folck-ului românesc, neobosit, ne face o invitatie …„Timpul vietii ni-i scurt, hai sa-l facem curat”.

autor Petronela Lorena Chiribuţă

Concert Mircea Vintila from Botosani Necenzurat on Vimeo.

de |2012-01-04T14:25:03+00:006 iulie 2011|Botoșani Cultural, Foto & Video, Galerii VIDEO|

Leave A Comment