Ministrul Justiţiei: Noul Cod de Procedură Civilă ar putea intra în vigoare la 1 februarie

foto-mona-pivniceru_ministrul-justitiei

Mona Pivniceru a adăugat că noul Cod de Procedură Civilă are toate şansele să intre în vigoare la termen deoarece “s-au mobilizat şi Parlamentul şi Preşedinţia pentru a face posibilă intrarea în vigoare”.

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că noul Cod de Procedură Civilă ar putea intra în vigoare la 1 februarie.

Pivniceru a explicat că, iniţial, Codul de Procedură Civilă a fost suspendat ca aplicare până la 1 februarie anul acesta, iar pentru ca noul cod să intre în vigoare la această dată ministerul a făcut un pachet legislativ care se chema “Propuneri legislative de degrevare a instanţelor de anumite cauze“, pachet legislativ în care s-au suspendat de la aplicare anumite dispoziţii ale noului Cod de Procedură Civilă pentru imposibilitatea aplicării lor.

În 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare noul Cod civil, iar noul Cod de procedură civilă era propus să intre de la 1 iunie 2012, fiind amânat oficial apoi pentru 1 septembrie 2012, după care s-a decis ca termen 1 februarie 2013.

Spune-ti parerea

8 trucuri minore care iti fac viata mai usoara in bucatarie

tocator
1. Pune restul de cafea in tavitele pentru gheata si foloseste-le cand vrei sa bei ice coffee. Efort minim cand le faci, efect maxim cand le [...]

Bani europeni pentru internet în “zone albe” din România

Bunicii si internetul
Comisia Europeană a aprobat o investiție de 57,1 milioane de euro în cadrul Fondului european de dezvoltare regională (FEDR), dintr-o [...]

Concurs de sculptat bostani la Uvertura Mall

dovleci ciopliti de Halloween
Duminică, 26 octombrie, de la ora 16:00, la etajul patru al Uvertura Mall va avea loc un concurs de sculptat bostani adresate [...]

Expoziţie de paraşutism, istorie şi urări de sărbătoare la Cercul Militar

DSC00129
Militari, elevi şi oficialităţi au sărbătorit astăzi, 24 octombrie, în avans Ziua Armatei Române. Prin intermediul unui simpozion [...]

Ghidul alegătorului român din străinătate publicat pe site-ul Prefecturii

vot-incheiat-in-mai-multe-tari-asiatice-10-romani-au-votat-in-coreea-de-nord-260754
Cetăţenii români care se află în ziua alegerilor în străinătate, pot să îşi exercite dreptul de vot la orice secţie de votare [...]

Botosaniul Cultural

botosaniul cultural

Botosani Cultural se adreseaza impatinitilor de arte frumoase. Aici veti putea citi recenzii, cronici, amanunte despre viata culturala a Botosaniului. Rublica se vrea a fi una interactiva, drept urmare orice isi poate posta creatiile…

Iisus nu a fost crucificat? Biblie veche de 1500 de ani descoperită în Turcia!

10723579_10202998870235598_1157121608_n
O descoperire recentă zguduie din temelii lumea crestinismului. Vaticanul a rămas fără cuvinte la aflarea vestii. Specialistii spun că la [...]

Sâmbătă seară de la ora 18 la Casa Tineretului, Ivan Turbincă-i dă încă un ghiont morţii!

_MG_6099
S-au schimbat actorii, s-au schimbat vremurile insa Ivan Turbinca a ramas acelasi. Spectacolul Ivan Turbinca, a primit de-a lungul anilor, [...]

Unde fugim de acasă? “Bani din cer” la Teatrul Mihai Eminescu. Râsul va mântui lumea!

Bani din cer
Daniela Bucataru , Sorin Ciofu, Alexandru Dobinciuc, Gheorghe Frunza, Petronela Lorena Chiributa, Vlad Volf, Vali Popa si Petrut Butuman - [...]

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player